Amenzi / Contravenţii , Sanctiuni , Infracţiuni pe linie ISCIR


Consultanta ISCIRConsultanta ISCIR

In conformitate cu L 64 / 2008  CAPITOLUI VI - Infracţiuni şi contravenţii:

Art. 21. – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei, menţinerea/repunerea în funcţionare a instalaţiilor / echipamentelor, după ce a fost oprită sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.
Art. 22. – (1) Efectuarea uneia dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1), fără autorizaţie, constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei, activităţile neautorizate privitoare la instalarea, construcţia sau montajul instalaţiilor/echipamentelor în sectorul nuclear;
b) cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru efectuarea neautorizată a unor activităţi privitoare la punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea instalaţiilor/echipamentelor în sectorul nuclear.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Art. 23. – (1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranţă şi control instalate în condiţiile legii, la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg din cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei;
(3) Efectuarea verificărilor tehnice la instalaţiile/echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1-9, în vederea autorizării de funcţionare de către persoane ce nu sunt angajate în cadrul ISCIR, se sancţionează cu amendă penală de la 30.000 lei la 100.000 lei.
Art. 24. – Constituie circumstanţe agravante comiterea uneia din faptele identificate la art. 21- 24 dacă instalaţiile/echipamentele sunt puse în funcţiune sau sunt menţinute în funcţiune, pentru a fi utilizate de către persoane care execută activităţi de utilitate publică.
Art. 25. – (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art.12 lit. b), d), e) şi f), art.14 lit. c) şi e), art. 16 si art. 19 alin. (2) cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) şi f), art. 10 lit. c), d), f) şi g), art. 12 lit. a), c) şi g) şi art.14 lit. a), b), d) şi f) cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) şi art. 11 cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 15 cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.
(2) Constituie sancţiune contravenţională complementară, suspendarea pe o perioadă de  până la 6 luni sau retragerea, după caz, a  avizului, autorizaţiei eliberate de ISCIR.
(3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal şi un termen limită pentru remedierea aspectelor sesizate în urma controlului.
Art. 26. – (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul–verbal de constatare a contravenţiei.
(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
(4) Contestaţia se adresează inspectorului şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator.

Pentru mai multe detalii legate de tarif / pret , serviciile noastre CONTACTATI-NE.